marți, 13 ianuarie 2009

Sa moara capra vecinului

Imi pun de multe ori problema ca ar trebui sa scriu doar despre lucruri si evenimente frumoase. Sa laud si sa apreciez oameni, fapte ale acestora sau sentimente. Cred ca toate aceste lucruri trec relativ usor pe langa mine. Mi se pare normal ca un om sa se comporte civilizat, sa faca fapte bune. Mi se pare normal sa-i respecti pe cei din jurul tau indiferent de natie, etnie, culoare politica, apartenenta sportiva sau altele.

Deocamdata imi atrag atentia insa mult mai mult evenimentele negative. Unul dintre cele mai respingatoare il reprezinta "sa moara capra vecinului". Exemple pot fi date din absolut orice domeniu. Fiecare padure are uscaturile ei.

Din categoria celor care doresc "moartea caprei vecinului" vreau sa mentionez un ziarist local (Cluj - Napoca). O sa-l numesc Bula (desi n-are simtul umorului) ... cunoscatorii stiu despre cine e vorba. Bula are o feblete si un cui. Febletea o reprezinta U Cluj, iar cuiul este, in mod clar reprezentat de CFR 1907 Cluj.

Fiind suporter al lui CFR, si nefiind interesat de stirile despre rivala locala ... trebuie sa reformulez. "Rivala locala"??? Deloc ... joaca la un nivel mai scazut, in Liga a 2-a. Deci, fiind suporter al lui CFR si nefiind interesat de stirile despre cealalta echipa locala, n-am urmarit articolele lui Bula din presa. In schimb, ocazional primesc link de la prieteni cand scrie despre CFR. In loc sa se concentreze pe lucrurile frumoase de la echipa lui, pe lucrurile frumoase din sportul clujean, Bula pare mult mai interesat de a cauta, inventa, promova si prezenta non-valoarea de la CFR.

Acum ... noi ceferistii ce-ar trebui sa facem? Anul trecut clasamentul a inceput si s-a terminat cu Clujul. Anul asta doar noi mai facem parte din acest clasament. Oare asta nu spune deja destul despre valoarea lor?

De multe ori mi se arunca in fata ca e echipa de unguri, ca platesc bani ca sa se imbogateasca un ungur. Eu stiu ca e roman ... poate gresesc ... dar din cate stiu e roman de etnie maghiara, iar felul in care imi gestionez bugetul e problema mea personala.

Mi s-a reprosat ca sunt suporter numai de cand sunt in prima liga. Recunosc, asa este. Daca U ar fi jucat fotbal as fi fost suporterul lor.

As incerca sa fac o comparatie si intre evolutia in cupele europene ale celor 2 echipe, dar ma impiedica istoria nescrisa inca a lui U.

Vreau sa inchei prin a-mi cere scuze ca din dorinta de a sublinia mizeria unui om a trebuit sa poemenesc asa des numele celeilalte echipe locale. In final, sa nu uitam ca sportivitatea ar trebui sa fie cea care sa ne adune pe stadion. Sportivitatea ar trebui sa fie cea care ne guverneaza comportamentul pe stadion. Poate ar fi bine sa generalizam putin termenul si sa ne traim toata viata in acest mod. Sportivitatea poate insemna, pe langa respectul fata de adversar, si respectul fata de suporterii adversarilor, respectul fata de spectatorii care nu sunt suporteri, respectul fata de cei care nu sunt interesati de fotbal.

2 comentarii:

  1. Bine ai venit în rândul bloggerilor, don Bobo! Să ai o activitate lungă şi prodigioasă! :)


    Zempoloydu de serviciu ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa traiesti Zempoloidule!!! Te mai astept p-aci ... cu critici, sugestii, pareri sau comentarii acide. Stiu ca poti.

    RăspundețiȘtergere